
La o privire mai atentă realizez că ceea ce până atunci era doar o doză gri cu verde are foarte multe detalii, pentru mine, chiar foarte interesante. Toate acele imagini dedesubtul genericului "Fără Alcool" arată că bând acest tip de bere, poți în continuare să faci tot felul de activități extreme și că numai gustul e de berea asta, alcool lipsind cu desăvârșirea. De asemenea pe fond se poate observa prea cunoscutul ,,Prietenii știu de ce".
Poate pe mine m-a impresionat atât de mult această doză de bere, pentru că înainte o consideram una dintre cele mai simple și neatractive doze de bere, dar observând detaliile mi s-a dezvăluit un model chiar foarte drăguț la care mă voi uita cu plăcere de fiecare dată când voi bea această doză de bere.
Cam așa este și în viață și de fapt cele mai frumoase lucruri sau chestiile care îți fac viața mai frumoasă sunt chiar acolo lângă tine. Pentru a descoperi fericirea, eu nu cred că trebuie să îți apară ceva senzațional în viață, bine semnalizat și marcat cu roșu și luminițe. Pentru a fi mai fericit ar trebui să te oprești pentru un moment, să deschizi bine ochii și realizeze că tot ce te înconjoară poate fi frumos și îți pune un mare zâmbet pe față. Totuși dacă tu crezi că e prea greu să faci cele menționate anterior măcar înconjoară-te de oameni care îți pot deschide ochii și care ascultă muzică bună ca melodia asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu