vineri, 23 august 2013

Dacă nu ai un model în viață

Mereu eram destul de contrariat când ,cel mai adesea în interviuri(tv, reviste ș.a.)erau întrebați diverși indivizi și individe ce model au în viață. Și fiecare avea un răspuns clar, bine stabilit și argumentat. Iar eu eram la început îngrijorat că eu nu am așa ceva, apoi deranjat de faptul că cineva poate să trăiască în asemenea mod încât să inspire și pe alții să fie ca el. Asta a fost gândirea mea până acum 6 luni când l-am găsit pe youtube pe omul ăsta.

 El este Casey Neistat și este un realizator de filme din NYC. Realizează filmulețe pentru Youtube și reclame pentru diferite branduri. Modul în care le realizează este incredibil și tot odată și unic și face niște filmulețe extraordinare din cele mai banale și simple idei. Eu l-am cunoscut prin intermediul acestui clip și din primul moment m-a uimit. Apoi am văzut toate video-urile de pe Youtube de vreo 2-3 ori, am căutat toate informațiile posibile despre el și apoi m-am mai uitat odată la câteva filmulețe.
De ce mi se pare uimitor tipul astă? 
1.Pentru că face reclame și filmulețe AWESOME. De mic m-au fermecat reclame și apoi când am mai crescut clip-urile bine realizate și omul ăsta trăiește(chiar foarte bine) din exact meseria ce mi se pare mie ideală.
2. Pentru că cei de la Mercedes-Benz i-au dat bani și primul CLA din U.S.A. doar ca să facă reclamă la ea(mașina).
3. Pentru că are o iubită, Candice, din Africa de Sud care arată senzațional și pentru care a mers 24 de ore numai ca să îi facă o vizită surpriză.
4. Pentru că este foarte sportiv și câștigă triatloane(adică înoată repede, merge pe bicicletă repede și aleargă repede...aaa și pe distanțe lungi).
5. Pentru că postează fotografii senzaționale pe Instagram.
6. Pentru că are un studio senzațional organizat și pe care îl prezintă pentru gizmodo( partea 1 , partea 2, partea 3)
7. Pentru că a cheltuit toți banii primiți de la Nike pentru o reclamă, călătorind prin mai multe țări, distrându-se și filmându-se, creând o reclamă super .
8. Pentru că e nonconformist și le încearcă pe toate.
9. Pentru că zboară cu avionul și călătorește mult. Atât de mult încât zboară numai la business class, numai cu American Airlines și este client premium. --> ✈✈✈✈✈
10. Pentru că dacă îi trebuie ceva, o piesă de recuzită sau un obiect îl creează și pentru că își personalizează orice obiect important pe care îl are(și are o grămadă de chestii super).

Casey Neistat este un tip care face reclame și clipuri super, care călătorește mult, care face mult sport și care își trăiește viața din plin. Pe mine m-a dat pe spate și sunt fanul lui pe viață(sper să nu pățească ceva). Dacă nu ai un model în viață, încă, eu zic că acest Casey Neistat este unul al naibii de bun.

P.S.: Dacă te-am convins și vrei să vezi ce face omul ăsta ar trebui să îl urmărești exact cum spune el pe site-ul său:
My Instagram is better than my Twitter which is better than my Facebook page but YouTube will always be numero uno.
                                                        ☞song ☜   

miercuri, 21 august 2013

Nu uita de detalii

       Vara asta în frigiderul meu s-a găsit mai mereu bere. Ce bere? De toate felurile. Nu prea mi-a păsat ce firma era, că era cu lămâie sau cu alte arome exotice, cu alcool sau fără. Mie pur și simplu îmi era poftă câteodată de bere și luam o doză la întâmplare din frigider. Și cum într-o zi căldura mi-a indus o senzație de silă copleșitoare m-am așezat ''cu botu` pe labe" exact ca un cățel, privirea căzându-mi pe doza de bere din fața mea.
        La o privire mai atentă realizez că ceea ce până atunci era doar o doză gri cu verde are foarte multe detalii, pentru mine, chiar foarte interesante. Toate acele imagini dedesubtul genericului "Fără Alcool" arată că bând acest tip de bere, poți în continuare să faci tot felul de activități extreme și că numai gustul e de berea asta, alcool lipsind cu desăvârșirea. De asemenea pe fond se poate observa prea cunoscutul ,,Prietenii știu de ce".
Poate pe mine m-a impresionat atât de mult această doză de bere, pentru că înainte o consideram una dintre cele mai simple și neatractive doze de bere, dar observând detaliile mi s-a dezvăluit un model chiar foarte drăguț la care mă voi uita cu plăcere de fiecare dată când voi bea această doză de bere.
Cam așa este și în viață și de fapt cele mai frumoase lucruri sau chestiile care îți fac viața mai frumoasă sunt chiar acolo lângă tine. Pentru a descoperi fericirea, eu nu cred că trebuie să îți apară ceva senzațional în viață, bine semnalizat și marcat cu roșu și luminițe. Pentru a fi mai fericit ar trebui să te oprești pentru un moment, să deschizi bine ochii și realizeze că tot ce te înconjoară poate fi frumos și îți pune un mare zâmbet pe față. Totuși dacă tu crezi că e prea greu să faci cele menționate anterior măcar înconjoară-te de oameni care îți pot deschide ochii și care ascultă muzică bună ca melodia asta.

duminică, 4 august 2013

Site-uri utile(I)

De-a lungul navigării mele prin vastul internet am găsit site-uri și site-uri, unele sunt niște inutilități totale, dar unele sunt adevărat aur curat. Dar dacă tot le-am găsit, ce ar fi dacă le-aș pune pe toate la un loc și aș face o listă cu ele.

1. Copypastecharacter - un site care ar putea sa fie mereu aproape. De câte ori nu am avut nevoie de un semn mai deosebit cum ar fi cel de copyrhigt(©) sau o literă din altă limba (Ω). Acest site dispune de o largă varietate de semne pe care pur și simplu dai click și apoi îl lipești unde ai nevoie.

2.Pixlr- un excelent editor foto online cu 3 nivele de dificultate: Pixlr-o-matic este pentru ce care vor doar să adauge un efect pozei lor. Pixlr-express  oferă pe lângă efecte și câteva opțiuni de editare foto cum ar fi modificarea contrastului, decupare, adăugare de text ș.a. Pixlr editor se adresează acelora care doresc să modifice mai mult o fotografie și se asemănă puțin cu binecunoscutul Photo-Shop.

3.Youtube-mp3 este cel mai rapid downloader de conținut de pe youtube absolut gratuit și extrem de ușor de folosit. Fiind foarte rapid, nu este însă și la fel de puternic, astfel unele melodii care au protecții puternice de drepturi de autor nu pot fi descărcate. Eu îl recomand însă pentru că merge în 90% din cazuri de 10-15 ori mai repede decât alte site-uri de acest gen.

4.Infografice- cei de la incont.ro au o secțiune de infografice extrem de bine realizate, complete și fără scăpări. Te poți documenta despre mobilitatea populației, economie, despre evoluția salariilor și impactul politicilor asupra populației.

5.500px este un site unde vei găsi cele mai frumoase fotografii. Este un site dedicat artiștilor în ale fotografiei, site unde sunt promovați și unde se pot promova. Site-ul  poate să îți fie util, chiar dacă nu ești fotograf, fiind o sursă excelentă de fotografii pentru proiecte sau, de ce nu, chiar pentru wallpaper-ul tău.

O să scriu și o parte a doua când mai găsesc sau îmi mai reamintesc site-uri de genul. Melodia

vineri, 2 august 2013

Care e problema cu pantalonii mulati?!

De când am început sa cunosc mai bine lumea ciclismului și în general lumea sportului, am înțeles ca un echipament adecvat îți este de folos atât pentru performanță, cât și pentru încrederea și sentimentul de profesionalism pe care ți-l dă.
Așa că mi-am achiziționat mai întâi o pereche pe pantaloni de înot pe care i-am folosit și la câteva ture pe bicicleta, iar mai apoi o pereche de pantaloni de ciclism, mulați, cu bazon cu tot ce trebuie. Mă simt extraordinare de bine și de comod în ambele pereche și fix faptul că sunt strâmți îi face să fie ca un al doilea strat de piele. Sunt geniali! Majoritatea persoanelor cu care merg în ture au echipament complet și li se pare perfect normal să fiu îmbrăcat în niște pantaloni mulați.
Partea deranjantă vine atunci când ajung prin oraș și persoane mai apropiate de mine sunt de-a dreptul șocate sau cocoșate de râs.
Chiar nu înțeleg care e problema atât timp cât eu îi port numai pe bicicletă, împreună cu cască, mănuși și tot echipamentul, ce e în neregulă cu ei?
Off-topic: De ce mi-a intrat melodia asta în cap?!